ALEXANDRU BOLDUR
1886 – 1982

Istoric şi jurist.
S-a născut la 10 mart. (stil nou) 1886, la Chişinău. Se stinge din viaţă la 18 oct. 1982, la Bucureşti.
Între 1895-1900 a frecventat Şcoala Spirituală (Eparhială) din Chişinău, una din cele mai bune şcoli primare din Basarabia de atunci.
A urmat cursurile Seminarului Teologic din Chişinău (1900-1906) şi Facultatea de Drept a Universităţii din Sankt-Petersburg, obţinând diploma de licenţă în drept (1906-1910). A studiat şi la Institutul de Arheologie din Sankt-Petersburg, luându-şi licenţa în istorie şi arheologie (1910-1912). În 1911 se angajează funcţionar în Cancelaria Controlului de Stat, concomitent fiind numit asistent şi magistrat la Facultatea de Drept a Universităţii din Sankt-Petrsburg.
Funcţionar cu însărcinări speciale la Ministerul Pământului, apoi la Ministerul Agriculturii (1913-1917).
În 1916 susţine examenul de magistru în drept public şi intră, astfel, în corpul profesoral al Universităţii. Profesor docent la Facultatea de Drept a Universităţii din Sankt-Petersburg (1917-1918), profesor, şef de catedră la Institutul Superior din Sevastopol (Crimeea). Director al Facultăţii muncitoreşti nou înfiinţate (1921). Expert juridic la Comisariatul poporului pentru comerţ exterior la Moscova (1923).
În 1924 se repatriază în România. În anii 1925-1927, la Paris, face investigaţii ştiinţifice în problema apartenenţei Basarabiei la spiritualitatea românească. E conferenţiar (1927-1932) şi profesor agregat (1932-1937) la catedra Istoria Românilor a Facultăţii de Teologie din Chişinău a Universităţii din Iaşi, unde predă cursul Istoria românilor, cu privire specială asupra Basarabiei.
Profesor titular la Facultatea de Litere din Iaşi, catedra Istoria Românilor (1938-1947, până când se pensionează).
În 1943-1948 a deţinut funcţia de director al Institutului de Istorie Naţională A. D. Xenopol din Iaşi.
În paralel cu activitatea didactică, a efectuat cercetări în domeniul istoriei românilor, consemnând rezultatele în numeroase studii fundamentale, publicate sau rămase în manuscris. A scris peste 100 de lucrări, inclusiv: Basarabia şi relaţiunile româno-ruse, publicată la Bucureşti şi, în lb. franceză, la Paris, în 1927; Autonomia Basarabiei sub stăpânirea rusească în 1812-1828 (Chişinău, 1929); Imperialismul rusesc în Balcani (Chişinău, 1929); Istoria Basarabiei, vol. 1 (Epocile vechi) (Chişinău, 1937); Istoria Basarabiei sub dominaţia rusească: 1812-1918) (Chişinău, 1940); Istoria Transnistriei (Odesa, 1942); Istoria Basarabiei: Basarabia românească (Bucureşti, 1943); Ştefan cel Mare, Voievod al Moldovei: (1457-1504) (Madrid, 1970); 1918: Le récit du temoin: L’Union de la Bessarabie avec la Roumanie (Roma, 1978); La Grande Thrace (Madrid, 1980); Istoria Basarabiei, ed. a 2-a (Bucureşti, 1992); Basarabia şi relaţiile româno-ruse (Bucureşti, 2000); Imperialismul sovietic şi România (Bucureşti, 2000).