Declaraţia de la Lyon

Declaraţia de la Lyon În cadrul celei de-a 80-a Sesiuni Generale IFLA 2014, care a avut loc în perioada 16-22 august 2014 la Lyon, Franța a fost lansată Declarația privind accesul la informare și dezvoltare care a fost inițiată de Federaţia Internaţională a Asociației Bibliotecarilor (IFLA). Declaraţia de la Lyon privind accesul la informare şi…

O colaborare cu LUMOS

O colaborare cu LUMOS Organizaţia Internaţională de caritate LUMOS (Protecting Children, Providing Solutions) şi BNRM vor organiza în spaţiile Centrului Pro-European din sediul central, în data de 9 noiembrie, cu prilejul aniversării a 25-a a căderii Zidului Berlinului, o lecţie publică pe tema „O lume fără bariere pentru toţi copiii”. Începutul la ora 14.00.

Vernisaj la MoldoFacciatta

Vernisaj la MoldoFacciatta Ion Creangă şi lumea personalităţilor sale – este titlul expoziţiei, organizate de ICR, care a fost vernisată şi funcţionează în cadrul Galeriei MoldoFacciatta, din scuarul BNRM.Expoziţia este alcătuită din 21 de bannere de 0,98x 2,10 m. şi conţine fotografii, date biografice, fragmente din operă, cele mai reușite reprezentări grafice ale personajelor lui…

Poliptic cultural, istoric și ştiinţific Basarabenii în Lume

Poliptic cultural, istoric și ştiinţific Basarabenii în Lume Marţi, 21 octombrie cu începere de la ora 14.00 în Sala proeuropa va avea loc şedinţa Polipticului cultural, istoric și ştiinţific Basarabenii în Lume. În program:I.A.L. Diamond, unul din cei mai importanţi scenarişti de la HollywoodNicolae Frolov, profesor, Institutul Agronomic „Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi Vitalie…

Vernisaj la MoldoFacciatta

Vernisaj la MoldoFacciatta Ion Creangă şi lumea personalităţilor sale – este titlul expoziţiei, organizate de ICR, care va fi vernisată la 23 octombrie, ora 14.00 în spaţiul MoldoFacciatta.Expoziţia este alcătuită din 21 de bannere de 0,98x 2,10 m. şi conţine fotografii, date biografice, fragmente din operă, cele mai reușite reprezentări grafice ale personajelor lui Ion…

Expoziţie – eveniment Din unghiul nostru de vedere

Expoziţie – eveniment Din unghiul nostru de vedere… La 15 octombrie, cu începere de la ora 14.00, în Holul Bibliotecii Naţionale vor avea loc: Inaugurarea Pantheonului Virtual GALEXInaugurarea expoziţiilor:Din unghiul nostru de vedere… (Personalităţi de creaţie ale raionului Ungheni)Expoziţie de grup a artiştilor plastici din raionul UngheniCornova un sat basarabeanŞcoala GustiFilm, Cornova anul 1931R-nul Ungheni…

Sfârșitul de conținut

Sfârșitul de conținut