Strategii şi programe
Strategii, politici şi programe Citiți despre ceea ce facem noi, precum şi despre planurile noastre pentru viitor. Strategii Programe
Strategii, politici şi programe Citiți despre ceea ce facem noi, precum şi despre planurile noastre pentru viitor. Strategii Programe
Compartimente Audiovideoteca Serviciul Audiovideoteca constituie o colecţie specială destinată servirii utilizatorilor (compozitori, muzicologi, interpreţi, studenţi etc.) cu documente din domeniul muzicii. Colecţia este unicală, cea mai bogată din republică, punând la dispoziţia beneficiarilor un număr reprezentativ de înregistrări sonore (sub diferiţi suporţi), documente de muzică tipărită, cărţi din domeniul muzicii, servind ca sursă de…
Structura organizațională
Conducerea Bibliotecii Conducerea Bibliotecii Naţionale se exercită de către organisme, constituite în conformitate cu legile ţării şi cu actele normative privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor publice de stat şi de către persoanele acreditate oficial cu răspunderi, competenţe şi atribuţii de decizie, la diverse niveluri.Biblioteca Naţională este condusă de către directorul general, care reprezintă Biblioteca în…
Întrebări frecvente Cetăţenii care nu au viza de reşedinţă în Chişinău pot deveni cititori?R: Da, toţi cetăţenii din toate localităţile Republicii Moldova pot fi cititorii BNRM.Tel.: 022 22-40-71 Permisul este valabil în orice structură a Bibliotecii?R: Permisul eliberat este valabil în toate subdiviziunile Bibliotecii. Ce se întâmplă dacă pierzi un permis de cititor?R.: În cazul…
Sediile Bibliotecii Naţionale Biblioteca este amplasată în două sedii: Blocul central (în 1997, în faţa blocului a fost dezvelit monumentul clasicului literaturii române Vasile Alecsandri, sculptor Ion Zderciuc). Blocul doiAceastă clădire în trecut a găzduit prima instituţie de învăţământ mediu religios din Basarabia, fondată la iniţiativa mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, în care a studiat preotul-poet…
Fapte şi cifre Noi primim câte două exemplare a fiecărei publicații tipărite în Republica Moldova. Biblioteca recepționează câte un exemplar de carte din domeniul științelor umanistice tipărită în România. Colecţia Bibliotecii cuprinde cca 2,6 milioane de unităţi materiale, în cele mai răspândite limbi. Anual colecţia Bibliotecii este completată cu circa 16 mii de documente noi….
Săli de lectură În BNRM funcționează 11 săli de lectură pentru utilizatori, nouă dintre ele sunt specializate. În sălile de lectură pot consulta documentele simultan 290 de utilizatori. Localizare Denumirea sălii de lectură Nr. locuri Servicii oferite Blocul central Sala de referință 37 Acces la catalogul electronic; acces la cataloagele alfabetic și sistematic pentru…
Înscrierea la Bibliotecă Acte necesare pentru obţinerea permisului de cititor: Buletin de identitate/paşaport; Legitimaţie de serviciu/cupon de pensie/ carnet de student (după caz). Permisul de cititor se eliberează pe un termen de 5 ani, ulterior acesta urmează să fie supus anual reînregistrării.
Acces la Bibliotecă Fiind instituţie publică de stat, Biblioteca Naţională este accesibilă tuturor cetăţenilor care au atins vârsta de 17 ani. Acte necesare pentru obţinerea permisului de cititor: Buletin de identitate/paşaport; Legitimaţie de serviciu/cupon de pensie/ carnet de student (după caz). Permisul de cititor se vizează anual.
Sfârșitul de conținut
Sfârșitul de conținut