Gala Laureaţilor SIC 2012

Gala Laureaţilor SIC 2012 După trei zile de dezbateri, juriul SIC 2012 va anunţa numele laureaţilor Salonului şi va înmâna premii şi menţiuni celor mai bune edituri, tipografii, graficieni de carte, autori, traducători şi interpreţi în cadrul marii Gale a Laureaţilor care va începe la ora 13.00 în ziua de 4 septembrie, în Sala de…

Biblioteca Naţională a fost decorată cu „Ordinul Republicii”

Biblioteca Naţională a fost decorată cu „Ordinul Republicii” Preşedintele Republicii Moldova, Excelența sa Nicolae Timofti a înmânat pe 31 august această distincţie conducerii Bibliotecii Naţionale în cadrul ședinței solemne Consiliului Științific al Bibliotecii. Consacrată împlinirii a 180 de ani de la crearea instituţiei. Potrivit serviciului de presă al Președinției, distincția a fost oferită în semn…

Bal de epocă retro

Bal de epocă retro Pe 2 septembrie, cu începere de la ora 17.00 în Sala de Conferințe din sediul central va avea loc acținuea complexă cu genericul “Chişinăul în anii ctitoririi Bibliotecii Naționale a Moldovei”. Vor răsuna cântece din acea vreme, vor fi declamate poemele poeților din acei ani, va fi reprodus momentul deschiderii Bibliotecii,…

Zi a performanțelor la BNRM

Zi a performanțelor la BNRM Pe data de 2 septembrie, în cadrul acțiunilor aniversare, vor avea loc Masa rotundă pe tema orientărilor tehnologice ale instituției în contextul integrării europene a ei, o sedință extraordinară a Școlii fără de sfârșit a tinerilor bibliotecari și lansarea vol.3 al monumentalei ediții de patrimoniu “Cartea moldovei.Sec.XVII-încep.sec.XX”. Vezi programul de…

Biblioteca Națională – memoria neamului

Biblioteca Națională – memoria neamului La 31 august, cu incepere de la orele 14.00, în Sala de Conferințe din sediul central va avea loc ședința solemnă deschisă a Consiliului Științific al Bibliotecii Naționale consacrată aniversării a 180-a a fondării acestei instituții. Vor participa Excelența sa Nicolae Timofti,Președintele Republicii Moldova, Miniștri, Ambasadori, oaspeți de peste hotare,…

Sfârșitul de conținut

Sfârșitul de conținut