Anul bibliologic 2015: Anul promovării valorilor europene
Evenimentul, care se va desfăşura la 19 noiembrie 2014 în spaţiile BNRM, este organizat de Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, Centrul Pro-European de Servicii şi Comunicare, în parteneriat cu Centrul de Resurse „Dialog-Pro”, care asigură funcţiile de Secretariat al Platformei societăţii civile „Pentru Europa”. Obiectivul Întrunirii CODIBIP constă în sensibilizarea conducătorilor bibliotecilor cu privire la importanţa angajării bibliotecilor în procesul de promovare a valorilor europene, comunicare şi informare a cetăţenilor, aceste instituţii culturale fiind printre organismele cele mai credibile, alături de mass-media locală pentru cetăţenii din localităţile rurale. Acest eveniment ar trebui să impulsioneze procesul de comunicare europeană, iar bibliotecile ar putea deveni „aliaţi” de nadejde ai societatii civile şi mass-media în acest proces. De asemenea, desfăşurarea cu succes a reuniunii CODIBIP ar putea contribui la stabilirea unui cadru de cooperare cu factorii de decizie şi actorii activi în acest domeniu. Viceministrul Culturii, Igor Şarov, Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al RM, Iulian Groza, Directorul Programului NOVATECA, Evan Tracz , vor veni cu mesaje de salut la adresa participanţilor, în cadrul sesiunii de inaugurare. Reuniunea va fi moderată de către Dr. Alexe RĂU, Director General al BNRM, Preşedinte al CODIBIP.
Printre experţii invitaţi la Conferinţă pot fi menţionaţi: Andrei CHISTOL, ministru de stat, Ministerul Culturii al RM; Lilia SNEGUREAC, specialist în comunicare, Secretarul Platformei Societăţii Civile „Pentru Europa”, Preşedintele centrului de Resurse „Dialog-Pro”; Alina FOTIN, consilier afaceri externe de la Ministerul Afacerilor Externe al României, Centrul Infoeuropa; Fabien SCHAEFFER, manager de proiecte pentru Educaţie şi Cultură, Delegaţia UE în RM, Tatiana UDREA; expert în cadrul Oficiului pentru Programele de Cooperare Transfrontalieră, cancelaria de Stat; Conferențiar Doctor Remus Grigorescu, directorul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea, profesor Flori GHIŢĂ, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, România şi alţii.
Cei peste 80 de participanţi – directori ai bibliotecilor publice din toată republica vor primi mai multe publicaţii oferite de către Delegaţia UE în Moldova, , Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Platforma Societăţii Civile „Pentru Europa”. Aceste publicaţii ar putea constitui începutul unei baze informaţionale importante pentru bibliotecile publice.
