André Maurois la 130 de ani
În sala Literaturile lumii a BNRM se desfăşoară expoziţia de carte în limba franceză dedicată lui André Maurois – biograf, romancier, scriitor pentru copii şi eseist francez, membru al Academiei franceze. Sunt expuse biografiile personalităţilor cum ar fi: Alexandre Dumas, Honoré de Balzac, George Sand, Victor Hugo, George Gordon Byron, Benjamin Disraeli etc., precum şi operele celebrului autor, publicate pe parcurs a cincizeci de ani de creaţie.
