GALA FORMATORILOR BNRM
ediția a 2-a
„CREĂM CONEXIUNI ȘI DEZVOLTĂM COMPETENȚE PROFESIONALE”
Biblioteca Națională a Republcii Moldova, Direcția Cercetare și Dezvoltare în Biblioteconomie și Științe ale Informării, organizează Gala Formatorilor BNRM, ediția 2-a, cu genericul „CREĂM CONEXIUNI ȘI DEZVOLTĂM COMPETENȚE PROFESIONALE”. Gala Formatorilor BNRM este concepută ca o componentă a culturii organizaționale, orientată pentru a îmbunătăți funcționalitatea și performanțele BNRM. Ceremonia are ca scop, stimularea formării profesionale continuă a personalului de specialitate din cadrul BNRM, scoaterea în evidență și încurajarea personalului care învață nu doar pentru sine dar și pentru colegi, reliefarea reușitelor politicii de formare continuă a BNRM.
Vor participa managerii superiori, managerii funcționali, membrii echipei de formatori ai BNRM – audienți ai cursului modular „Formarea Formatorilor” din 2018-2019.
Evenimentul va avea loc la 20 februarie 2019, ora 10.00, Centrul de Formare Profesională Continuă, bloc 2, etaj 2, aula 19, (str. 31 August 1989, nr. 78 „A”).
