Masa rotundă dedicată Zilei Constituției
„ADOPTAREA LEGII SUPREME – CONSTANTA ASPIRAȚIEI DE CONCORDIE ȘI UNITATE A CETĂȚENILOR”
Institutul Justiției Constituționale împreună cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Asociația Veteranilor Procuraturii din Moldova, Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Studii Politice și Economice Europene ”Constantin Stere”, Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată și Centrul de Studii Constituționale și Educație a Drepturilor Omului, organizează masa rotundă dedicată Zilei Constituției „Adoptarea Legii Supreme – constanta aspirației de concordie și unitate a cetățenilor”, consacrată celor 29 de ani de la adoptarea Constituției la 29 iulie 1994.
În cadrul evenimentului va fi expusă o expoziție de documente din colecțiile Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, dedicată Zilei Constituției, care va include acte constituționale care au fost în vigoare pe teritoriul Republicii Moldova, documente consacrate cercetărilor în domeniul dreptului constituțional.
La eveniment vor participa persoane notorii din comunitatea juridică și societatea civilă din Republica Moldova.
Evenimentul va avea loc la 28 iulie 2023, ora 11:00, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, blocul II, etajul 1, Sala de arte și hărți, (str. 31 August 1989, nr. 78).
