Sesiune de comunicări științifice
„84 de ani de la semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop”
Biblioteca Națională a Republicii Moldova în parteneriat cu Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”, organizează sesiunea de comunicări științifice prilejuită de împlinirea a 84 de ani de la semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop (23 august 1939) și începerea celui de-al Doilea Război Mondial (1 septembrie 1939).
Programul manifestării prevede sesiune de comunicări, expoziție de documente din colecțiile BNRM și prezentarea monografiei: Șișcanu, Daniela. Justificarea unui rapt. Propaganda sovietică în slujba anexărilor teritoriale (1939-1940), București, Editura militară, 2023, 336 p.
Moderator: Anatol PETRENCU, dr. hab. în științe istorice, profesor universitar, președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”.
Evenimentul va avea loc la 23 august 2023, ora 14:00, blocul II, etajul 1, sala deArte și hărți, (str. 31 August 1989, nr. 78).
