NOCTURNA BIBLIOTECILOR 2023
„BIBLIOTECA – SUNET – IMAGINE CULOARE”
Biblioteca Națională a Republicii Moldova își deschide ușile pentru vizitatorii de toate vârstele, oferindu-le un program complex in cadrul ediției 2023 a Nocturnei Bibliotecilor, cu genericul „BIBLIOTECA – SUNET – IMAGINE CULOARE”.
Nocturna Bibliotecilor este organizată în parteneriat cu Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România și Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova, susținută de Ministerul Culturii din Republica Moldova și este o sărbătoare a cărții și a bibliotecii.
Pentru cei care doresc să petreacă timpul într-o atmosferă agreabilă, Biblioteca Națională a Republicii Moldova vă propune: ateliere de creație și scriere, jocuri interactive și intelectuale, vizite în spațiile bibliotecii și în locurile cu acces închis pentru utilizatori, prezentări interactive, expoziții inedite de documente, tablouri ale artiștilor plastici din țară.
Pentru toți utilizatorii noi înscriși la bibliotecă, sunt pregătite surprize.
Vizitatorii sunt așteptați la data de 29 septembrie 2023, cu începere de la ora 16:00 în sediile Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova (str. 31 August 1989, nr. 78 A).
