Săptămâna Internațională a Accesului Deschis 2023
23-29 octombrie 2023
Biblioteca Naţională a Republicii Moldova se alătură Campaniei de promovare „Community Over Commercialization” – „Comunitatea mai presus de comercializare”, organizată în cadrul evenimentului global Săptămâna Internaţională a Accesului Deschis 2023 (Open Access Week), care a ajuns la a șaisprezecea ediție.
Săptămâna Internaţională a Accesului Deschis 2023 este organizată în cadrul parteneriatului între Programul EIFL-OA Moldova al Consorțiul REM (Resurse Electronice pentru Moldova) şi Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova (ABRM), având oportunitatea deschiderii spre cercetare, pentru a crește vizibilitatea subvențiilor, a accelera cercetarea și a utiliza descoperirile pentru a îmbunătăți viața oamenilor.
Tema „Comunitatea mai presus de comercializare”, stimulează un dialog deschis cu privire la prioritizarea intereselor publicului larg și ale comunității academice în ceea ce privește abordările pentru educația academică și cercetarea deschisă, identificând aspectele prioritare în acest context. Prin adoptarea Recomandării UNESCO privind știința deschisă, semnată de cele 193 de state membre, recunoaștem importanța acordării priorității comunității în fața intereselor comerciale, cu scopul de a preveni „exploatarea inechitabilă a beneficiilor din cercetarea finanțată din resurse publice” și de a susține „modelele de publicare non-comerciale și colaborative, fără costuri de procesare a articolelor”.
