Zilele Științei la Biblioteca Națională a Republicii Moldova,
ediția a 6-a, 11-15 noiembrie 2024
„De ce contează știința – Implicarea minților și dezvoltarea viitorului”
Biblioteca Națională a Republicii Moldova organizează ediția 6-a a Zilelor Științei, în acord cu Ziua internațională a Științei pentru Pace și Dezvoltare. Zilele Științei la Biblioteca Națională a Republicii Moldova își propune să promoveze un context social favorabil pentru știință, să sprijine dezvoltarea cunoștințelor și abilităților cetățenilor, și să intermedieze familiarizarea utilizatorilor cu realizările cercetărilor și evoluția domeniilor științifice.
Activitățile vor fi centrate pe consolidarea gradului de conștientizare a publicului larg despre rolul științei pentru societățile pașnice și durabile; promovarea Științei participative în comunitate și a culturii științifice deschise; încurajarea educației pentru mediu a utilizatorilor-cercetători; promovarea importanței și impactului fenomenelor științifice; digitalizarea și diversificarea serviciilor de bibliotecă; promovarea rezultatelor activității de cercetare la BNRM; dezvoltarea competențelor de cercetare a utilizatorilor și personalului de bibliotecă.
Ediția a 6-a a Zilelor Științei include trei direcții de conținut: argumentarea rolului bibliotecii în crearea unei societăți informaționale conectată și durabilă (explorarea direcțiilor de cercetare în domeniul biblioteconomiei și științei informării, rolul biblioteciilor în epoca transformării digitale, inovarea serviciilor de bibliotecă pentru comunitatea academică); importanța rezultatelor activității de cercetare la BNRM în dezvoltarea domeniului biblioteconomic; dezvoltarea competențelor de cercetare a personalului de bibliotecă.
