EXPOZIȚIE ANIVERSARĂ
,,O VIAȚĂ ÎN SLUJBA CUVÂNTULUI – MIHAIL SADOVEANU ȘI LIVIU REBREANU”
Biblioteca Naţională a Republicii Moldova invită publicul larg să viziteze expoziţia aniversară ,,O viață în slujba cuvântului – Mihail Sadoveanu și Liviu Rebreanu”, în contextul aniversării a 145 de ani de la nașterea lui Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880 – d. 19 octombrie 1961) scriitor, povestitor, nuvelist, romancier și 140 de ani de la nașterea lui Liviu Rebreanu, (n. 27 noiembrie 1885 – d. 1 septembrie 1944) scriitor, romancier, dramaturg – unii dintre cei mai importanți prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea.
Expoziția propune să aducă în vizorul publicului larg două figuri majore ale literaturii române – Mihail Sadoveanu și Liviu Rebreanu – uniți prin forța cuvântului și prin profunzimea privirii asupra omului și destinului său. Expoziția reunește două spirite cardinale ale literaturii române – Mihail Sadoveanu ce a înveșmântat viața satului și a naturii într-o lumină a înțelepciunii și a seninătății și Liviu Rebreanu ce a sondat adâncurile conștiinței umane, acolo unde se ciocnesc datoria, dragostea și destinul.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 5 noiembrie – 5 decembrie 2025, spațiul expozițional, etajul II, blocul central, str. 31 August 1989, nr.78 „A”
