Cu prilejul sărbătorii naționale Ziua Limbii Române, Biblioteca Națională a Republicii Moldova organizează expoziția tematică „Cuvinte care formează, imagini care inspiră – manuale de Limba română”, care oferă o întâlnire cu manualul de ieri și de azi, cu limba română și cu arta celor care au știut să transforme cuvântul în imagine.
Expoziția reunește manuale de Limba română destinate tuturor etapelor de școlarizare – circa 170 de documente (manuale, caiete, teste, suporturi didactice, dicționare) – de la preșcolaritate și învățământul primar până la gimnaziu și liceu, alături de caiete pentru elevi, teste de evaluare, auxiliare și diverse suporturi didactice. În prim-plan este ilustrația de carte și contribuția ilustratorilor moldoveni, creațiile căror au dat viață paginilor din manuale, au însoțit primele lecturi ale copiilor și au transformat învățarea într-o experiență vizuală și afectivă. Prin linii, forme și culori, imaginea completează cuvântul, stimulează imaginația și apropie elevul de lumea cărții.
Prin diversitatea tipologică a documentelor, expoziția urmărește să evidențieze valoarea manualului ca instrument de educație, document cultural și obiect artistic, dar și rolul său în formarea gustului pentru lectură, cultivarea limbii române și dezvoltarea sensibilității estetice.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 24 august – 30 noiembrie 2026, în spațiul expozițional, secția Arte și hărți, blocul II, et. I (str. 31 August 1989, nr. 78).