În contextul Zilei Europene a Limbilor, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Biblioteca Națională a Republicii Moldova în parteneriat cu Asociația Profesorilor de Limba Engleză din Moldova (META Moldova) și Oficiul Consiliului Europei la Chișinău organizează un concurs intelectual interactiv Brain Ring „Limbile ne unesc!”.
Evenimentul se adresează elevilor din diferite instituții de învățământ și va reuni 5 echipe într-o competiție axată pe limbile și culturile europene. Participanții își vor testa cunoștințele despre familiile lingvistice, alfabete, geografia limbilor, expresii idiomatice, curiozități lingvistice și patrimoniul cultural comun. Concursul va include patru runde tematice, cu întrebări de cultură lingvistică, probe audio-vizuale și o rundă finală dedicată valorilor europene și istoriei comune.
Inițiativa urmărește promovarea plurilingvismului, încurajarea învățării limbilor străine, dezvoltarea spiritului de echipă și stimularea dialogului intercultural în rândul tinerilor. Evenimentul contribuie, de asemenea, la consolidarea cooperării dintre instituțiile de cultură, comunitatea educațională și partenerii internaționali, punând în valoare rolul Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova ca spațiu de învățare, comunicare și apropiere între oameni.
Detalii: https://cpescmdlib.blogspot.
Evenimentul se va desfășura la 25 septembrie 2026, Sala „Mihai Eminescu”, bloc central, etaj 1 (str. 31 August 1989, nr. 78A, mun. Chișinău).