Biblioteca Națională a Republicii Moldova invită publicul la lansarea volumului „Din cuvinte și culori se nasc visuri”, prima carte din colecția „Copii pentru copii”, o inițiativă editorială care pune în valoare creativitatea, imaginația și sensibilitatea copiilor.
Volumul reunește povești scrise și ilustrate de copii, reflectând felul în care aceștia percep lumea, relațiile dintre oameni și realitățile din jur. Paginile cărții aduc în prim-plan sinceritatea, originalitatea, bunătatea și visurile celor mici, oferind cititorilor o perspectivă autentică asupra universului copilăriei. Cartea se remarcă prin conceptul său creativ: fiecare poveste este scrisă de un copil, iar ilustrația care o însoțește este realizată de un alt copil. Astfel, volumul devine un spațiu al întâlnirii dintre literatură și artă, în care cuvintele și culorile se completează reciproc, dând viață unor povești pline de imaginație. Ediția bilingvă, în limbile română și franceză, extinde accesul la aceste creații și încurajează deschiderea către diversitatea culturală.
La realizarea volumului au contribuit Elena Vizir și Olga Căpățînă, în calitate de redactori; Ina Deleu, profesoară de franceză la Universitatea Sorbona, și Olga Căpățână, scriitoare și editoare, la traducerea din limba română în limba franceză. Ilustrația copertei este semnată de Anastasia Brîc, iar conceptul grafic și machetarea aparțin Nataliei Voinova.
Participă: Monica BABUC, directoarea Institutului Cultural Român din Chișinău, Svetlana TALPĂ, șefa Serviciului politici în învățământul artistic și extrașcolar, Teo CHIRIAC, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Nicolae RUSU, directorul Fondului Literar Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Moderator: Olga CĂPĂȚÎNĂ, poetă, romancieră, jurnalistă de investigație.
Evenimentul va avea loc la 31 octombrie 2026, ora 11:00, Sala „Mihai Eminescu”, Biblioteca Națională a Republicii Moldova (Chișinău, str. 31 August 1989, 78A, MD-2012).